The Search for Planet X | Sherlock Holmes + Astronomy = LOVE
"Acest succes ne permite să sperăm că, după treizeci sau patruzeci de ani de observație a noii Planete, o vom putea folosi, la rândul ei, pentru descoperirea celei următoare în ordinea distanțelor sale față de Soare. Astfel, cel puțin, ne-am afla din nefericire curând printre corpuri invizibile din cauza distanței lor imense, dar ale căror orbite ar putea fi totuși urmărite într-o succesiune de epoci, cu cea mai mare exactitate, prin teoria Inegalităților Seculare."
[Urbain le Verrier]
O planetă din vârful unui stilou
Legea atracției universale a lui Isaac Newton este o formulă matematică (o ecuație) simpă și elegantă, pe care sigur ai mai văzut-o prin liceu. Fiind o lege în sensul științific, rolul acesteia este să descrie un anumit fenomen natural, în cazul acesta fiind vorba despre cum forța gravitațională dintre două obiecte cu masă este direct proporțională cu produsul maselor lor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele. Deși este un subiect de-a dreptul fascinant, o să mă rezum în a spune doar că aceasta este una dintre cele mai importante ecuații din știință, având o putere incredibilă: cu ajutorul ei putem prezice o grămadă de lucruri despre Univers și Sistemul Solar.
Isaac Newton a formulat această lege în anul 1687, publicând-o în lucrarea sa monumentală Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica (Principii Matematice ale Filozofiei Naturale). Odată ce s-au trezit din stupoare și au înțeles ce au în față, astronomii și matematicienii acelor vremuri s-au pus imediat să o folosească (împreună cu legile mișcării planetare ale lui Johannes Kepler) pentru a prezice mișcările planetelor și corpurilor cerești din Sistemul Solar. A fost o alegere înțeleaptă: de exemplu, datorită acestei legi a fost prezisă întoarcerea cometei lui Halley în 1758, aproape la un secol după publicarea lucrării lui Newton.
E bine de știut!
Deși uneori se fac confuzii între ei, în știință termenii de teorie și lege înseamnă două lucruri diferite. O teorie explică de ce are loc un anumit fenomen natural, care sunt factorii și aspectele care duc la producerea acelui fenomen. (De exemplu teoria gravitației explică de ce două obiecte cu masă se atrag.) O lege descrie cum se întâmplă un anumit fenomen natural, care e procesul care duce la producerea acelui fenomen; legea este în general o afirmație concisă sau un set de ecuații matematice. O teorie este mai amplă și mai cuprinzătoare, în timp ce o lege e specifică și descrie anumite fenomene.
Așa că după descoperirea planetei Uranus în 1781 de către John William Herschel, astronomii și matematicienii n-aveau nici un motiv să nu folosească în continuare legea atracției universale. [Salut, Alex Doppelgänger sunt, voiam să te asigur, că da, încă citești un articol despre board games.] Astfel, existau la vremea aceea cataloage întregi cu pozițiile planetelor pe cerul nopții în anumite perioade, care îi ajutau pe astronomi în observațiile lor. De exemplu, în 1821 Alexis Bouvard a publicat un astfel de tabel astronomic cu preziceri și calcule ale orbitei acestei noi planete, Uranus.
Dar ceva nu se lega. La ceva vreme după publicarea calculelor, mulți oameni de știință au observat că traiectoria planetei Uranus nu corespundea cu cea prezisă de tabelele astronomice ale lui Alexis Bouvard și, în consecință, prezisă de legea atracției universale. De prea multe ori Uranus devia de la traseul prezis de astronomi, iar asta era o mare problemă. Oare era greșită legea lui Newton, cea pe care o bună parte din astronomie se sprijinea? Sau erau pur și simplu greșite observațiile? Dacă era prima, am fi avut o mare problemă. Dar Bouvard a emis ipoteza că cel mai probabil orbita lui Uranus era afectată de un alt corp necunoscut la acea dată și atracția gravitațională a acestuia. Dar care corp?! Deoarece, for all intents and purposes, era complet invizibil pentru noi.
Aceasta era, însă, mai mult decât o simplă curiozitate; era o problemă al cărei răspuns trebuia găsit urgent. Astfel, între 1843 și 1846, doi astronomi pe numele de John Couch Adams și Urbain Le Verrier au studiat aceste neregularități în traiectoria planetei Uranus, s-au pus pe făcut calcule și au descoperit fiecare în mod independent, că acel corp misterios era o nouă planetă! Astăzi cunoaștem acea planetă cu numele de Neptun, iar descoperirea ei este cu atât mai fascinantă având în vedere că s-a făcut prin matematică pură, cu stiloul pe hârtie.
Abia ulterior, la îndemnul lui Le Verrier, pe 28 septembrie 1846, Johann Gottfried Galle a confirmat vizual planeta Neptun, după ce a observat-o prin telescop. Ulterior s-a descoperit că aceasta mai fusese observată în trecut de către astronomi precum Galileo Galilei (în 1613), Jérôme Lalande (în 1795) și John William Herschel (în 1830), dar nici unul dintre ei nu au recunoscut-o ca fiind o planetă; de exemplu, Galilei credea că ce a văzut era o stea. O stea ciudată, dar o stea! Astfel, descoperirea acesteia prin calculele matematice ale lui Adams și Le Verrier a fost unul dintre momentele senzaționale ale științei din secolul al XIX-lea, moment care nu numai că nu a contrazis legea atracției gravitaționale, ci a venit ca o confirmare cu adevărat dramatică a acesteia. O planetă descoperită cu stiloul pe hârtie...
La marginea eternității
"Spațiul e imens. Pur și simplu nu o să-ți vină să crezi cât de vast, imens și incredibil de mare este. Adică poate că ți se pare că e un drum lung până la farmacie, dar asta e doar un fleac în comparație cu spațiul."
[Douglas Adams, Hitchhiker's Guide to The Galaxy]
Imaginea populară pe care o avem cu Sistemul Solar este cea a Soarelui în centru, în jurul căreia orbitează 8 planete și o planetă pitică, lucru care îl face să pară destul de mic pentru oamenii de rând (în ciuda distanțelor foarte mari dintre planete). Și totuși, Sistemul Solar este absolut imens, acesta întinzându-se cu mult după orbita planetei pitice Pluto și având marginea la ipoteticul Nor Oort. Ca idee, Pluto se află cam la 39,5 AU (Astronomical Unit, unde 1 AU= distanța medie dintre Pământ și Soare = aprox. 149,6 milioane km), în timp ce Norul Oort începe de la 2000-5000 AU de Soare și se termină pe la 10.000-100.000 AU. Vorbim pur și simplu de o distanță absolut imensă.
Astronomul Percival Lowell a fost unul dintre primii care au dat start căutării: între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, acesta a căutat cu sârg ceea ce el numea Planeta X (unde X vine de la "necunoscut") pentru a explica anumite discrepanțe observate în orbitele lui Uranus și Neptun. Ulterior Clyde Tombaugh a descoperit în 1930 planeta pitică (pe atunci numită planetă în toată regula) Pluto, dar prin 1978 s-a hotărât că este prea mică pentru a explica aceste discrepanțe.
Pe măsură ce au trecut deceniile, iar oamenii de știință au descoperit dincolo de orbita lui Neptun niște obiecte numite trans-Neptunian objects (TNO) și extreme trans-Neptunian objects (ETNO, aflate față de Soare la distanțe de peste 250 ori mai mari decât Pământul), aceștia au observat la ele niște ciudățenii și neconcordanțe în orbitele lor. Acest lucru ar putea indica prezența unei ipotetice a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun, numită Planeta 9 (deși cel mai des este numită tot Planeta X, chiar dacă e diferită de ce căuta Percival Lowell cu un secol în urmă). În ianuarie 2015, astronomii Konstantin Batygin și Mike Brown au anunțat că sunt în căutarea acestei planete și că ar deține noi dovezi care ar sugera prezența ei. Conform acestui articol, ei cred că planeta necunoscută ar avea o masă de 10 ori mai mare decât a Pământului (similară ca mărime cu Uranus sau Neptun) și care are în medie față de Soare o orbită de 20 de ori mai mare decât Neptun, lucru care înseamnă că ar avea nevoie de aproximativ 10.000-20.000 de ani ca să facă o orbită completă în jurul stelei noastre (spre deosebire de Neptun, care are nevoie de 165 de ani).
După cum vezi, chiar și în secolul XXI avem mistere destule la noi în ogradă, mistere de-a dreptul incitante. Entuziasmul este încă la cote înalte și având în vedere imensitatea Sistemului Solar, încă sunt șanse destul de mari să găsim ceva. Nu ți se pare interesant? Nu ți se pare palpitant? Nu-i așa că acest mister îți gâdilă un pic curiozitatea?
"Undeva, ceva incredibil aşteaptă să fie aflat."
[Carl Sagan]
Eppur si muove
Fiecăruia dintre noi îi place să aibă de a face cu un mister din când în când, indiferent că ești doar un observator (când te uiți la Sherlock, de exemplu), sau că participi activ la dezlegarea acelui mister (cine n-a jucat vreodată Mafia?). Ce să-i faci?? Ființa umană e atrasă de mistere. În general dacă e să te uiți pe piața de board games, jocurile de deducție au tema "detectiv care investighează o crimă", à la Sherlock Holmes. Nu că nu ar fi jocuri bune (vezi în special seria Sherlock Holmes Consulting Detective), dar e atât de întâlnită tema respectivă încât nu ai cum să nu te întrebi la un moment dat: chiar nu există și alte mistere pe lumea asta?
The Search for Planet X (creat de Matthew O'Malley și Ben Rosset și publicat de Foxtrot Games și Renegade Game Studios în 2020) este un board game de deducție competitiv care ne satisface nevoia umană de a rezolva mistere. Însă ce m-a fermecat iremediabil la el a fost și este chiar tema sa. Un joc de deducție care să nu aibă obosita temă cu "detectiv rezolvă crimă" și care în schimb mă pune să răscolesc cerul nopții în căutarea unei planete? Unde mă înscriu?! În cadrul acestuia, jucătorii (1-4 la număr) reprezintă fiecare câte o echipă de oamenii de știință care administrează unul din marile telescoape ale lumii (aici prezente Very Large Telescope, Hobby-Eberly Telescope, Large Binocular Telescope și Gemini Observatory), iar în cadrul unei sesiuni de joc vor face observații și vor emite ipoteze despre locul în care se află acest obiect transneptunian misterios, fiecare încercând să fie primul care îl descoperă.
Bineînțeles, nu degeaba au la dispoziție unele dintre cele mai puternice telescoape terestre: la fel cum fac oamenii de știință în realitate, și aici jucătorii vor căuta Planeta X cercetând cerul nopții. Astfel, în The Search for Planet X cerul nopții domină o bună parte din tabla de joc: la fel ca o planisferă sau ca o hartă a cerului, bolta cerească este este reprezentată printr-un cerc. Pe marginea acestui cerc se află piesele jucătorilor, ce reprezintă cele patru telescoape mențonate mai sus aflate pe suprafața Pământului. Îmi place foarte mult felul în care este structurată tabla de joc, deoarece chiar dă senzația că privești cerul de undeva de pe Pământ. E de ajuns să iei de undeva o planisferă, o hartă cerească sau să descarci un Stellarium pe telefon, ca să înțelegi ce vreau să zic.
Ce este o planisferă?
O să discutăm un pic și despre asta, deoarece este relevant (dpmdv) pentru imersiunea cât mai mare în tema acestui joc. În astronomie, o planisferă este un obiect care arată o hartă a cerului nopții (cu stele, constelații și planete) și cum se vede el la o anumită oră, într-o anumită perioadă a anului. Astfel, ai un discut cu harta cerului, iar deasupra sa un alt disc care se rotește și care e decupat pe jumătate; în funcție de cum rotești al doilea disc (cel de deasupra), unele constelații și stele o să fie acoperite, în timp ce altele o să se vadă. Asta deoarece oriunde te-ai afla pe Pământ, nu o să vezi niciodată tot cerul nopții, fiindcă planeta noastră este în primul rând o sferă care se rotește. Astfel, bucata de cer vizibilă ochilor noștri sau telescoapelor noastre depinde de timpul zilei, de anotimp, de latitudine și longitudine.
Ei bine, în The Search for Planet X cerul nopții este împărțit în 12 sectoare în jocul standard sau 18 sectoare în cel avansat (ca feliile unei pizza), iar scopul tău o să fie să afli pe parcursul jocului ce obiect ceresc se află în fiecare dintre aceste sectoare, astfel încât să depistezi în cele din urmă Planeta X. Dar cum în realitate nu o să poți vedea niciodată întreg cerul nopții și cum tu privești printr-un telescop de pe Pământ, jocul chiar are un mecanism foarte interesant care să simuleze mișcarea Pământului, care seamănă fix cu ce ai vedea pe o planisferă: pe tabla de joc principală se mai află un disc care blochează o parte din sectoarele prezente pe ea (adică numerele acestora), numită de joc Earth board. Pe măsură ce trec turele, acest Earth board se va mișca, simulând mișcarea Pâmăntului, acoperind alte sectoare și făcându-le vizibile pe altele. După cum vom vedea mai jos în discuția despre acțiunile din joc, acesta nu este un simplu artificiu, ci este o parte importantă a jocului și a procesului de deducție.
De asemenea, îmi plac foarte foarte mult chestiile alea mici care ajută mult la imersiune și la tematica jocului. De exemplu, după cum am spus, Earth board e împărțit în două părți: una care acoperă numerele unor sectoare, alta care nu le acoperă. Pe partea care nu acoperă sectoarele putem vedea că se află Pământul, iar dacă ne uităm mai atenți vedem că acesta are partea luminată către Soare și către partea de Earth board care acoperă jumătate din sectoare. În schimb, partea care nu e luminată (a Pământului) este îndreptată spre sectoarele ale căror numere sunt vizibile. Are sens, nu? Acele sectoare sunt vizibile pentru că este noapte în acea emisferă a Pământului. Alte chestii mici care mi se par mișto e că, de exemplu, sectoarele 2, 3, 7 și 11 sunt străbătute de comete. Ce relevanță are? Îți spun imediat.
Logic, nu?
Bineînțeles, ca în orice joc de deducție care se respectă, trebuie să pornim de undeva, trebuie să avem niște informații. Astfel, jocul îți oferă niște axiome, niște reguli de logică ce reprezintă fundamentul în baza căreia o să faci viitoarele tale deducții. De exemplu, într-un joc standard pe cerul nopții pot exista: 2 comete (notate cu C), 2 nori de gaze (G), 4 asteroizi (A), 1 planetă pitică (dwarf planet, D), 2 sectoare cu adevărat goale (E) și 1 Planetă X (X). De asemenea, o altă regulă fundamentală este că nici un sector de pe tabla de joc nu poate avea mai mult de un singur obiect. Astfel, dacă sectorul 5 din cele 12 sectoare are planeta pitică, 100% nu va mai avea un alt obiect (de exemplu o cometă sau un asteroid).
Pe lângă acestea, pozițiile acestor corpuri cerești sunt dictate de următoarele reguli de logică:
comete (C) - o cometă poate fi prezentă doar în anumite sectoare (2, 3, 5, 7 sau 11 într-un joc standard);
nori de gaze (G) - fiecare nor de gaze este adiacent cel puțin unui sector cu adevărat gol (E);
planeta pitică (D) - nici o planetă pitică nu este adiacentă Planetei X ("nici o", pentru că în jocul avansat sunt 4 planete pitice);
asteroizi (A) - fiecare asteroid este adiacent cel puțin unui alt asteroid (astfel, pot fi dispuși fie într-un șir de patru - A-A-A-A, fie în două grupuri de doi - A-A și A-A);
Planeta X (X) - nu este adiacentă nici unei planete pitice, iar în anumite condiții aceasta arată ca un sector complet gol.
Și asta-i tot. Atâta trebuie să știi ca să poți începe deducțiile. Poate la prima vedere nu pare așa, dar chiar e floare la ureche să reții și să interiorizezi aceste reguli logice. Ce-mi place, însă, este că deși foarte abstractizate, aceste reguli de logică corespund cu ce găsești și în viața reală. Astfel, faptul că cometele pot exista doar în anumite sectoare, e o aluzie la ciclicitatea lor și la faptul că putem prezice când vor apărea și unde. Norii de gaze sunt adiacenți unui sector gol, deoarece dacă de exemplu ar fi pe lângă un obiect mai masiv, ar fi atrași de gravitația acestuia și ar colapsa. Asteroizii sunt prezenți în benzi pentru că și în realitate sunt dispuși în benzi: de exemplu, Centura Kuiper sau Centura de Astroizi dintre Marte și Jupiter. Bineînțeles, chestiile astea nu corespund 1:1 cu realitatea, fiind niște abstractizări, dar esența e acolo.
Telefoanele pe masă!
Dar ce faci cu aceste reguli de logică și mai ales cum afli unde e Planeta X? Ei, bine, dacă în alte jocuri chiar trebuie să îi rogi pe ceilalți jucători să mai lase dracu' telefoanele alea și să nu le mai butoneze atâta în timp ce jucați, aici chiar o să-i rogi să le țină pe masă. Asta pentru că The Search for The Planet X necesită să instalezi un app pe telefon, pe tabletă sau pe PC, iar fără el nu poți spera să joci nimic.
Astfel, o parte integrală a acestui joc este app-ul care se poate descărca de pe Google Play sau Apple Store sau se poate utiliza aici, direct pe site. În primul rând el are rolul de a-ți furniza scenariul pe care îl vezi juca și să țină frâiele acestuia: el îți va furniza restul indiciilor și el va verifica dacă informațiile pe care le introduci în aplicație sunt corecte sau nu, iar dacă da, atunci în ce fel. Astfel, app-ul are rolul de a degreva mintea umană de astfel de lucruri care ar face jocul mai puțin plăcut, dar și rolul mult mai important de a se asigura că indiciile primite de jucători sunt corecte. Există, de exemplu, board games de deducție fără app în care depinzi de alți jucători ca indiciile să fie corecte, iar un dezavantaj la ele e că dacă un jucător nu a înțeles ca lumea un indiciu și îl propagă, jocul poate ieși dezastruos pentru toată lumea.
Atunci când începi un scenariu, trebuie mai întâi să alegi dacă joci Standard Mode (12 sectoare pe hartă) sau Advanced/Expert Mode (18 sectoare). Apoi primești un cod al acestuia pe care ceilalți jucători trebuie să îl introducă la rândul lor în app-ul de pe telefonul/tableta/PC-ul lor, ca să vă asigurați că primiți cu toții aceleași indicii. (Se poate folosi și un singur telefon etc, dar e mai ok ca fiecare să aibă device-ul lui.)
Următorul pas este să alegi dificultatea la care îți dorești să joci: Youth, Beginner, Experienced, Genius. Iar ăsta este un alt lucru demn de toată lauda: fiecare jucător poate alege gradul său de dificultate, independent de ceilalți. Astfel, dacă eu am jucat până acum 30 de sesiuni de The Search for Planet X, pot să aleg Genius, dar dacă pentru ceilalți este primul joc, pot alege Youth sau Beginner. Care este relevanța acestora? Ei, bine, la începutul unui scenariu vei primi niște facts, adică indicii de la care să pornești deducțiile. Youth îți dă 12 facts, Beginner îți dă 8 facts, Experienced îți dă 4 facts, în timp ce Genius îți dă 0 facts. Indiciile sunt de forma "în Sectorul 1 nu se află o planetă pitică" sau "în Sectorul 7 nu se află un asteroid", deci îți spun cu certitudine că într-un anumit sector sigur 100% nu se găsește un anumit obiect. Și de aici poți începe să deduci!
O zi din viața unui astronom
Dar acele reguli de logică și indiciile primite la început de joc nu sunt sub nici o formă destule! Ok, știi că în sectorul 5 nu e nici o cometă, dar asteroid, planetă pitică...Planeta X? Avem nevoie de mai multe informații! Astfel, ca executive om de știință și astronom extraordinaire te vei ajuta de app-ul despre care am vorbit ca să îți poți forma o imagine mai clară despre ce se întâmplă în propriul Sistem Solar. Mai pe șleau: de-a lungul unei sesiuni de joc vei face diverse acțiuni cu ajutorul cărora vei primi mai multe indicii de la app.
Cea mai simplă și mai folosită dintre acestea este acțiunea de survey, cu ajutorul căreia vei cerceta o anumită porțiune a cerului în căutarea unui anumit corp ceresc. Adică de exemplu o să întrebi app-ul dacă între sectoarele 2 și 7 se află asteroizi, la care el îți va răspunde ceva de forma "între sectoarele 2 și 7 se află 3 asteroizi". Dar App-ul doar îți dă, nu-ți și bagă în traistă, așa că vei afla doar câte astfel de corpuri cerești sunt acolo, nu și exact unde. În schimb, dacă vrei să vrei să afli ce corp ceresc se găsește într-un singur sector, atunci poți selecta acțiunea target, iar app-ul îți spune exact ce se află acolo. De exemplu, selectezi sectorul 2 și apeși pe butonul target, iar app-ul îți spune că acolo se află un asteroid.
Research este o acțiune care nu pare că face cine-știe-ce, dar este extrem de utilă. Astfel, când o selectezi, ea îți dă informații referitoare la relațiile dintre două corpuri cerești. La începutul fiecărui scenariu există 6 domenii de research (notate cu A, B, C, D, E, F), care sunt la fel pentru toată lumea. Dacă la un moment dat în timpul scenariului selectezi acțiunea de research și domeniul A - Dwarf Planets & Asteroids, vei afla o informație importantă referitoare la relația dintre aceste două corpuri, cum ar fi că planeta pitică este adiacentă unui asteroid. Sau putem afla la E - Gas Clouds & Asteroids că în acest scenariu cel puțin un nor de gaze este dispus în opoziție față de un asteroid. Astfel, deși aceste informații nu îți spun direct unde se află Planeta X, îți pot accelera procesul de a afla ce se află în toate sectoarele de pe tabla de joc.
De ce? Ultima acțiune, numită Locate Planet X este cea care are potențialul de a-ți aduce victoria: pur și simplu selectezi sectorul în care crezi că se află Planeta X, nu? Eheee, în principiu da, dar ar fi prea ușor să ghicești unde se află alegând la nimereală, astfel încât jocul îți cere să știi ce se află și în sectoarele adiacente. De exemplu, în urma cercetărilor mele, am suspiciunea că Planeta X se află în sectorul 5, dar în același timp trebuie să știu și exact ce se află în sectoarele 4 și 6, iar dacă pun ceva greșit (chiar dacă planeta se află în sectorul 5), app-ul o să-mi spună că nu a găsit nimic! În orice caz, atunci când găsești Planeta X, se declanșează finalul jocului și primești o cantitate frumușică de puncte.
Pe tot parcursul unei sesiuni vei jongla cu aceste acțiuni până când în sfârșit ți se aprinde beculețul și începe creierul să-ți strălucească fix ca un pom de Crăciun. Nimic nu se compară cu acel moment în care în sfârșit știi tu (și doar tu!) unde se află Planeta X și aștepți clipa aia agonizantă în care o să-ți vină tura și speri să nu fi dedus și ceilalți unde se află misteriosul corp ceresc. Zic asta deoarece fiecare dintre aceste acțiuni consumă o resursă, cea mai importantă resursă dintre toate: timpul. Astfel, fiecare acțiune pe care o faci îți consumă niște timp: survey îți consumă 3 sau 4 timp, target îți consumă 4 timp, research îți consumă 1 timp, iar search for planet x îți consumă 5 timp.
Ce înseamnă asta mai exact? Pe tabla de joc, pe marginea cercului ce reprezintă cerul nopții, fiecare jucător va avea o piesă care are forma (și reprezintă) un telescop. Atunci când faci o acțiunea target, de exemplu, trebuie să îți miști piesa 4 spații (adică sectoare) în sensul acelor de ceasornic. Este important deoarece ordinea jucătorilor este stabilită strict de poziția acestor piese pe tabla de joc, adică mereu va fi tura jucătorului care are piesa-telescop cel mai în spate. Astfel, se poate ajunge la situații în care un jucător să fie în spatele tuturor, să facă o acțiune de research, să se miște un spațiu pe tabla de joc și tot el să fie cel mai în urmă! Da, e corect ce gândești: pentru că tot el este ultimul la coadă, următoarea tură e tot a sa. Bineînțeles, jocul are niște reguli care te împiedică să exploatezi cu nesimțire aceste mecanici de joc: de exemplu, nu poți face research două ture la rând.
Ședință extraordinară
Dar timpul trece și pe măsură căutările avansează, lumea științifică începe să vorbească despre ce s-a mai aflat și ce se mai cercetează. Astfel, pe tabla de joc există două tipuri de spații care te pot ajuta: de fiecare dată când se mișcă Earth board și ajunge la unul dintre aceste spații, jocul se întrerupe un pic și are loc o anumită fază.
Prima este Theory Phase (numele fiind total eronat, vezi mai jos explicația), care începe atunci când Earth board ajunge în dreptul unui sector cu simbolul acestei faze. Practic, în această fază, fiecare jucător poate emite ipoteze, adică poate pune pe tabla de joc în dreptul unui sector, un jeton cu un corp ceresc despre care bănuiește (sau știe sigur!) că se află acolo. De exemplu, dacă bănuiesc (sau știu!) că în sectorul 5 se află o cometă, o să vreau să pun un jeton cu cometă. Ai putea întreba acum "păi și nu le dai de înțeles celorlalți că e acolo o cometă?!". Exact! Tocmai de aceea pui acel jeton cu fața în jos, să nu știe nimeni ce bănuieli ai tu.
E bine de știut!
Cu această ocazie este absolut necesar să clarificăm o chestie: când vorbim în cadrul unui domeniu științific, termenul de teorie nu are niciodată sensul de “bănuială”. O teorie științifică explică un fenomen natural în urma observațiilor, experimentelor și dovezilor strânse care să o susțină, fiind un set de afirmații ce se fac în baza unor dovezi. Este ceva bine stabilit. De exemplu, teoria relativității clar nu e bănuială, nici teoria mișcării gravitaționale, nu? Nu ar spune nimeni că teoria derivei continentelor e doar o bănuială. Termenul de ipoteză, în schimb, se referă la un set de afirmații date ca explicație pentru un fenomen natural, dar diferența aici e că aceste afirmații se emit înainte de a se face experimente și a se strânge dovezi. Afirmațiile ce compun o ipoteză sunt baza unor investigații viitoare.
După ce fiecare jucător și-a pus pe tabla de joc un jeton care reprezintă o ipoteză, începe a doua parte a Theory Phase, numită Peer Review. Pe măsură ce trec turele, acele jetoane avansează spre centru, iar în momentul în care unul, două sau trei dintre acestea au ajuns acolo, se declanșează partea de Peer Review, moment în care se întorc toate (doar cele ajunse în centrul tablei de joc!) cu fața în sus și se întreabă app-ul atotștiutor dacă este adevărat ce ipoteze au emis jucătorii. La care app-ul va răspunde în mod public. Fiecare jucător are ceva de câștigat din asta: dacă ești cel care a emis ipoteza, primești niște puncte la sfârșit de joc, dacă ești altcineva, ai aflat informații în plus de pe spinarea altuia, iar acum știi cu certitudine ce se află în acel sector.
Și totuși, de ce ai vrea să pui o ipoteză, dacă tu știi deja ce e acolo și de ce tot vorbesc de puncte? Păi, e adevărat că jocul se numește The Search for Planet X și scopul principal e să găsești acea planetă, dar cine o găsește nu câștigă în mod automat, ci doar declanșează finalul jocului. Asta pentru că la sfârșit se primesc puncte pentru al câtelea jucător ești care a descoperit Planeta X, dar și pentru toate ipotezele emise care au fost corecte. Fiecare asteroid îți dă 2 puncte, fiecare cometă îți dă 3 puncte, fiecare nor de gaze îți dă 4 puncte, iar planeta pitică îți dă 4 puncte. Astfel, este cât se poate de realist să nu fi găsit Planeta X, dar tot să câștigi jocul.
O dată sau de două ori pe an, însă, întreaga suflare științifică (asta pe partea de astronomie) se va aduna în cadrul unei conferințe pentru a vedea și spune ce s-a mai descoperit, spre beneficiul tuturor. Astfel, există două spații pe tabla de joc (X1 și X2 în jocul avansat cu 18 sectoare și doar X1 în jocul standard cu 12 sectoare) care, odată ce a ajuns Earth board în dreptul lor, declanșează Conference Phase. În momentul în care se ajunge în această fază, app-ul va oferi în mod public o informație (una când se ajunge la X1, alta când se ajunge la X2) referitoare la relația dintre un corp ceresc oarecare și Planeta X. De exemplu, dacă în acest scenariu X1 este despre Planet X & Comets, e posibil ca app-ul să vă dea tuturor informația că Planeta X se află la maxim 3 sectoare de o cometă. Informațiile sunt și în acest caz destul de vagi, dar destul de importante încât să te intereseze și să faci ceva cu ele.
Luați notițe
Acuma, nu zic nu, eu știu că ești o persoană inteligentă (altfel nu ai juca The Search for Planet X, nu?), dar n-are nimeni pretenția să ții minte toate indiciile și informațiile despre care am tot vorbit mai sus. Astfel, în cutia jocului (sau pe diverse site-uri, ca să printezi), vei găsi niște player sheets special formatate astfel încât să le poți nota cât mai eficient.
În esență în partea dreaptă ai ditamai tabelul în care poți nota acțiunile pe care le-ai făcut în fiecare tură și răspunsurile obținute, dar și ce domenii de research ai în acel scenariu și ce ai aflat din ele, dar cel mai interesant este ce se află în partea stângă a acestui player sheet: acolo vei găsi același cerc împărțit pe sectoare pe care îl găsești pe tabla de joc.
Astfel, odată ce ai aflat unde se află aceasta, e de ajuns să încercuiești (de exemplu) simbolul pentru cometă în sectorul 7, ca să vezi imediat această informație în turele viitoare. Astfel, poți să tai ce știi sigur că nu e într-un anumit sector, poți să pui semne de întrebare, orice te ajută pe tine. Asta pentru că fiecare jucător își va ține player sheet-ul (și jetoanele pentru theory phase, despre care am vorbit mai sus) în spatele unui mic paravan, ferit de privirile iscoditoare ale celorlalți.
O ultimă chestie este că probabil ai observat că în colțul din stânga-sus al acestor player sheets scrie spring equinox sau winter solstice. Ei bine, pe lângă acestea mai e autumn equinox și summer solstice, iar astea reprezintă pur și simplu poziția jucătorilor în jurul tablei de joc. Astfel, fiecare latură a tablei de joc (ea în sinea ei e un pătrat și are în interiorul său cercul ce reprezintă cerul nopții) are un astfel de solstițiu sau echinocțiu, iar la începutul jocului fiecare jucător își ia un player sheet cu simbolul respectiv. Vei observa imediat că cine are player sheet-ul cu winter solstice are în diagrama cerului sectoarele 5-6-7-8 în partea de sus, în timp ce persoana cu player sheet-ul cu sprin equinox are în partea de sus a diagramei sectoarele 8-9-10-11. Practic, diagrama de pe player sheet corespunde exact cu ce vezi tu pe tabla de joc din poziția în care te afli la masă. Asta este modalitatea foarte inteligentă a jocului de a evita confuziile de orice fel (care se pot dovedi a fi grave într-un joc de deducție), și de a nu te pune să te tot plimbi în jurul mesei.
Rămas în cărțile de istorie
The Search for Planet X a fost, este și va fi mult timp de acum încolo unul dintre board game-urile mele preferate și este lesne de înțeles de ce. Nu durează mult, nu e deloc greu și chiar îți pune mintea la contribuție fără să miroasă a creier prăjit în încăpere. Și mai ales tema. Doamne, ce temă! E adevărat, fiind un board game care vrea să și fie ușor de înțeles și jucat, acesta are în mod necesar un grad sporit de abstractizare; și totuși, fiecare acțiune pe care o întreprinzi în joc, de fiecare dată când îți notezi ceva, simți că ești un om de știință care este în căutarea răspunsului la unul dintre cele mai mari mistere din anii recenți.
Și nu degeaba ți-am povestit la început despre John Couch Adams și Urbain Le Verrier: la fel ca aceștia, și noi facem calcule și deducții și descoperim Planeta X, în esență, cu pixul pe hârtie. Abia după aceea îi "spunem telescopului" unde să o caute pe cerul nopții (cum i-a spus Urbain Le Verrier lui Johann Gottfried Galle, apropo de Neptun) și avem confirmarea prin observație. Din păcate nici unul dintre aceștia nu mai trăiește, ca să îl întrebăm, dar datorită board game-ului de față, poți afla și tu cum s-au simțit în acele momente. Să găsești o planetă doar făcând calcule și deducții pe hârtie!
La final, atâta am de zis: după fiecare sesiune de The Search for Planet X am simțit mereu ceva. Ori m-am simțit foarte deștept că am reușit să găsesc Planeta X înaintea celorlalți, ori m-am simțit deștept și determinat să mai dăm un joc, în caz că am pierdut, pentru că data viitoare sigur o să fac mai bine. Și după fiecare joc am simțit că am realizat ceva, că mi-am pus mintea la contribuție, fără să fiu dus la surmenare. The Search for Planet X este un board game grozav trebuie să fie jucat de oricine și toată lumea măcar o singură dată; în primul rând pentru tema sa, iar în al doilea timp ca să vezi un alt exemplu al nivelului la care au ajuns board game-urile moderne.
Legat de asta, te-ar mai putea interesa și:
