Întoarcerea la natură
“Călătorii părăsiră poteca și se adânciră și mai mult în umbra pădurii, spre vest, de-a lungul pârâului de munte, lăsând Râul Argintului în urmă. Nu departe de peretele cascadei dădură peste un pâlc de copaci, dintre care unii își aplecau ramurile peste pârâu. Trunchiurile lor masive și cenușii erau neînchipuit de groase, iar înălțimea lor nu putea fi ghicită.”
[J.R.R. Tolkien, Stăpânul Inelelor – Frăția Inelului, Capitolul VI: Lohtlórien]
Acasă
Locus amoenus. Este un topos literar care înseamnă "loc plăcut" și semnifică în cultură un loc al siguranței și confortului, confundându-se adesea cu Eden sau Elysium. Este locul în care personajele de poveste se retrag pentru a-și trage sufletul și a se feri de pericol. De la o pădure deasă sau o luncă într-o zi însorită, până la o grădină cu zeci de flori sau un gazon tuns cu trifoi pe ici, pe colo, locus amoenus este mai mereu un spațiu idilic, pastoral, situat în mijlocul naturii sau care are o legătură strânsă cu natura. În Grecia antică, de exemplu, regiunea grecească Arcadia era adesea reprezentată ca un locus amoenus, ai cărei locuitori trăiau în armonie cu natura.
Acest clișeu cultural a tot fost prezent în arta creată de om din Antichitate până în vremurile moderne și reprezintă legătura intimă pe care ființa umană o are cu natura însăși. Nu o să vezi niciodată un locus amoenus care să fie situat într-un oraș aglomerat sau într-o fabrică de utilaje grele, ci o să fie mereu ceva strâns legat de natură. Pentru că ființa umană mereu a năzuit și va năzui (cât om fi Homo sapiens sapiens) la natură, indiferent că vorbim de o căsuță la țară sau de o excursie de o zi până în Bușteni. Până și cocalarul ăla care urcă cu mașina în vârf de munte să admire priveliștea și să facă grătar o face pentru că vrea să aibă parte de bucățica lui de natură. În adâncul ființei noastre știm că natura este și a fost mereu acasă, indiferent că vorbim de ce avem pe Pământ sau ce e în spațiul cosmic.
Și totuși, la cât de adânc înrădăcinată este dorința asta a noastră, când vine vorba de board games ideea asta de natură ca temă nu prea a fost prezentă până la un moment dat. Puteai să numeri jocurile cu această temă pe degetele de la picioarele unui cal. "Cine crezi tu că o să fie interesat de board games cu natura ca temă? Nu vrea nimeni astfel de board games." Cam asta gândeau și spuneau publisherii și, probabil, o bună parte din public. Totul s-a schimbat, însă, în momentul apariției lui Wingspan (creat de Elizabeth Hargrave și publicat de Stonemaier Games în 2019), care a fost un moment de cotitură în această industrie și în acest hobby. Creația lui Hargrave a declanșat o adevărată revoluție și a demonstrat că exista o nișă de oameni pe care nu îi interesau jocurile cu Fantasy, Science Fiction, Evul Mediu, trenuri, Marea Mediterană, Antichitate, războaie etc, ci voiau ceva simplu, banal, pastoral, idilic. Ca dovadă, până pe 7 aprilie 2022 s-a vândut în 1.410.539 de exemplare ale acestui joc, care este un număr imens în domeniul ăsta. (Vezi întreaga poveste a creației lui Wingspan în acest articol.)
Astfel, în ziua de azi există o sumedenie de board games care au ca tematică natura, care ne satisfac această dorință ancestrală de a fi în mijlocul ei, într-un locus amoenus. Ai de unde să alegi. Așa că îți voi prezenta trei board games care au ca temă natura și care m-au impresionat peste măsură. Și nu mă refer la reguli sau mecanici de joc, ci la felul în care mă fac să tânjesc după natură atunci când le joc, ba chiar să devin o persoană mai bună. Am scris despre Meadow, PARKS și Ark Nova.
Firește, la fel ca în celelalte recenzii (Tigris & Euphrates, Terraformarea Planetei Marte, Viticultura și extensia ei Toscana), mă voi axa preponderent pe felul în care aceste board games mă fac să mă simt atunci când le joc și mult mai puțin pe mecanici de joc, strategii sau mai știu eu ce alte chestii.
Meadow - după-amieze plăcute de primăvară
"Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide;
Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde.
Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând.
Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând."
[Fragment din Lunca din Mircești, de Vasile Alecsandri]
Postarea asta o scriu în momentul de față lângă o fereastră care dă către un bulevard: mașini, claxoane, sirene de ambulanțe, urlete, țipete, zgomote. Încerc să înec zarva cu niște Prélude à l'après-midi d'un faune de Claude Debussy, dar căștile fac cu greu față. Acum că ne aflăm la jumătatea lunii Aprilie, iar vremea rece începe să piardă din voință, lăsând zilele însorite să-și intre în drepturi, nimic nu poate fi mai plăcut decât o plimbare în natură. O plimbare banală pe un drum de țară face minuni: ieșind dintr-o mică pădurice, ajungi într-un luminiș, în timp ce din depărtare se aude un susur de apă, iar din copacii din spate se aud păsările cum ciripesc voioase. Și tânjesc după o astfel de plimbare, după acest locus amoenus.
Prima oară când mi-a picat Meadow (creat de Klemens Kalicki și publicat de Rebel Studio în 2021) în brațe, m-a fermecat fără drept de apel. Ca să terminăm repede cu aspectele tehnice, o să-ți spun că este un joc de complexitate foarte mică, cu open card drafting și set collection (cam ca Rummikub), pentru 1-4 jucători. Astfel, în tura sa, fiecare jucător poate face anumite acțiuni, dar principalele două sunt să iei o carte dintr-o grămadă de cărți etalate pe masă, iar apoi să joci în fața ta o carte din mână. Scopul este să strângi la sfârșitul jocului cât mai multe puncte de victorie, ce se găsesc pe cărțile pe care le iei de pe masă și pe care le joci în fața ta. Asta e esența. E un joc super simplu.
Ce iubesc, însă, la Meadow este premisa jocului: fiecare jucător este un om "rătăcit" pe un drum de țară, într-un peisaj idilic și rustic, unde se plimbă și observă diverse exemplare din flora și fauna locală și descoperă diverse obiecte construite sau confecționate de oameni. Meadow este, efectiv, versiunea ludică a scenariului spre care tânjesc încă din primul paragraf. Iar asta se datorează în primul și în primul rând ilustrațiilor în acuarelă, create de Karolina Kijak. Acestea sunt foarte colorate și transmit instantaneu un aer pastoral și chiar ai putea să juri că, de îndată ce ai în mână o carte de joc, cum încep să se audă cântece de păsărele și albine care zumzăie în jurul. Când joc Meadow și mă uit la cărțile ilustrate de aceasta, mă simt realmente ca și cum m-aș plimba printr-o luncă într-o zi însorită de primăvară sau vară, mergând din loc în loc și observând natura. Îmi este extrem de greu să îmi imaginez acest joc cu alte ilustrații; creațiile în acuarelă ale Karolinei Kijak sunt adevărate opere de artă și le-aș vedea fără greș într-o expoziție la MNAR.
Revenind la jocul propriu-zis, multe dintre cărțile de joc au niște simboluri pe ele care te ajută să joci alte cărți de joc cu mai multe puncte. De obicei acestea din urmă au niște cerințe, adică pentru a le juca ai nevoie de niște cărți cu anumite simboluri care să fie deja jucate în fața ta. Iar această mecanică se leagă extrem de bine de tematica lui Meadow, lucru care mă face să iubesc și mai mult acest joc. De exemplu, am o carte cu o pisică domestică ce-mi dă un simbol prădător, însă pentru a o putea juca, am nevoie să fi jucat deja în fața mea două cărți, unde fiecare trebuie să aibă unul dintre aceste două simboluri: mamifer mic și casă. Pentru că pisica este un prădător și locuiește pe lângă casele oamenilor, ca să o pot juca, trebuie să am niște mamifere mici prin preajmă și o casă. Sau, am o carte cu o fântână care îmi dă un simbol gard (tematic vorbind, este un element ce se găsește pe lângă case), dar pentru a o putea juca, e nevoie să am imediat în stânga sau în dreapta locului în care o joc o altă carte cu simbolul casă. Dacă am o carte cu măceșe roșii care îmi dau simbolurile copac și fructe, trebuie să am deja jucată o carte cu simbolul pasăre, pentru că păsări care răspândesc semințele, știi tu.
Mereu mă încântă când văd că un joc leagă atât de bine și cele mai banale mecanici ale sale cu tematica, iar Meadow, deși unul simplu, reușește acest lucru cu brio. Ba mai mult, acesta vine cu un Card index în care sunt prezentate în câte un paragraf toate cărțile din joc (care, apropo, nici una nu se repetă; sunt 184 cărți unice) și numele comune și științifice ale animalelor și plantelor reprezentate. Ba și mai mult, Meadow vine și cu 5 plicuri sigilate, care conțin și mai multe cărți de joc unice, pe care le deschizi în anumite condiții: de exemplu, plicul T poți să îl deschizi după ce ai vizitat un parc național, în timp ce plicul W poți să îl deschizi dacă ai fost recent într-o pădure și ai văzut un animal sălbatic. Aceste mici chichițe nu numai că te fac să vrei să joci Meadow și mai mult, ci și sporesc extrem de mult imersiunea.
Also, acest board game fantastic nu e nevoie să substituie o experiență reală, să o înlocuiască ca o similare mediocră, ci poate chiar să fie complementar acelei experiențe: am jucat Meadow nu doar în zilele ploioase, când eram închis în apartament cu sunete din natură auzindu-se din Google Home, ci și când eram la țară, în mijlocul naturii. Este poate chiar mai bun așa. În concluzie, Meadow este un joc simplu și excelent care de fiecare dată când îl pun pe masă, mă transportă invariabil în mijlocul naturii, pe o potecă dintr-un peisaj rustic, gata să bănănăi.
PARKS - agale prin parcuri naționale
"Mii de oameni supra-civilizați, obosiți, cu nervii zdruncinați au început să își dea seama că să mergi pe munte e să mergi acasă; că sălbăticia este o necesitate." [John Muir, Parcurile noastre naționale]
Ai mei m-au obișnuit de când eram mic cu mersul pe munte. La engleji și amerecani îi spune hiking. Mă rog, nu te gândi că fac în fiecare an traseul către Vf. Omu (nu l-am făcut niciodată), dar dacă am de ales vreodată între mers la mare sau la munte, o să aleg mereu să merg la munte. Dacă mă nimeresc vreodată la munte, nu plec până nu mă plimb un pic prin pădurea de la poalele muntelui măcar sau să fac măcar un Bușteni-Cascada Urlătoarea. Măcar atât.
PARKS (creat de Henry Audubon și publicat de Keymaster Games în 2019) își propune, la fel ca Meadow, să te ia într-o plimbare prin natură, dar de data asta nu este prin vreun peisaj rustic, ci prin marile parcuri naționale din Statele Unite ale Americii. Practic fiecare dintre cei 2-5 jucători sunt niște drumeți (reprezentați prin câte două piese de joc drumeți) care merg pe diverse trasee pe parcursul a patru anotimpuri (4 runde de joc), fiecare anotimp culminând cu vizitarea unor parcuri naționale. PARKS este un worker placement și resource management: în fiecare sezon îți plasezi drumeții pe diverse spații pentru a obține diverse resurse (jetoane de pădure, munte, soare, apă, animale sălbatice, care reprezintă probabil ce ai văzut pe drum). Acele resurse le cheltui pentru a putea obține cărți cu parcuri naționale (a vizita acele parcuri), care au puncte de victorie pe ele. La sfârșitul jocului câștigă cine are cele mai multe puncte de victorie. În esență, tot jocul este o cursă pentru a obține cât mai multe resurse, cât mai repede, pentru a putea lua cât mai multe cărți de parcuri naționale, pentru a face cât mai multe puncte de victorie. Simplu. Ușor de înțeles.
La fel ca Meadow, PARKS este un joc foarte ușor de învățat și fermecător. Ilustrațiile pentru cărțile cu parcurile naționale au fost create de nu mai puțin de 38 de artiști, fiecare având stilul lui caracteristic; rezultă, astfel, un board game extrem de variat din punct de vedere estetic. Și are sens: doar vizitezi parcuri naționale de pe întreg întinsul SUA, din diverse zone geografice. Poți să și faci fotografii în timpul drumețiilor tale (care se traduc prin puncte de victorie) și să achiziționezi echipament specializat (precum binoclu sau busolă) pentru a-ți face drumeția mai ușoară.
Mai mult nu am ce să îți spun despre el, fără să intrăm în partea de reguli și mecanici de joc și să lungim semnificativ postarea, dar o să închei cu ideea că PARKS este un joc pe care îl recomand cu dragă inimă. Este un joc zen care, deși are și un element de competiție, poate fi jucat într-o zi liniștită și însorită, fără prea multă bătaie de cap. De fiecare dată când joc, simt că într-adevăr fac o drumeție, că mă bucur de priveliște. Iar când pun mâna pe o carte de parcuri naționale, nu pot să nu mă uit hipnotizat la ilustrațiile extrem de bine realizate. Îmi place PARKS pentru că, la fel ca Meadow, de fiecare dată când îl joc (sau după) îmi vine cheful de a ieși în natură. Îmi vine să îmi fac un ierbar, să-mi iau o lupă și să studiez un petic de pământ, să-mi iau un băț cu mine și să iau trenul până la cel mai apropiat peisaj pitoresc. Asta e puterea unui board game.
Ark Nova - o grădină zoologică modernă
"Dacă îi învățăm pe oameni despre animalele sălbatice, asta îi va atinge, îi va emoționa. Să împărtășească sălbăticia mea cu mine. Pentru că oamenii vor să salveze lucrurile pe care le iubesc." [Steve Irwin]
Ca orice puști născut în '89, o bună parte din adolescență și pubertate mi-am petrecut-o printre explozia de canale TV pe care ne-a adus-o democrația (mă rog, până să vină internetul). Unul dintre canalele preferate era, bineînțeles, Animal Planet pe care rulau aproape non-stop emisiuni care îl aveau ca protagonist și narator pe Steve Irwin, cunoscut drept The Crocodile Hunter. Mă uitam cu mare plăcere la ele și ce mă fascina la acesta era nu neapărat faptul că sărea pe crocodili și se lua la trântă cu ei și alte animale periculoase, ci entuziasmul debordant cu care "predica" credința și religia sa: că fiecare animal de pe fața Pământului merită să trăiască și că trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a le proteja.
Am învățat de la Steve Irwin niște lucruri valoroase, cum ar fi că nici un animal nu îmi vrea în mod expres răul și că ar trebui să respect fiecare vietate peste care dau. Astfel, deși nu sunt mare ecologist și nici nu o să mă vezi vreodată la vreun protest Greenpeace, am învățat (exemplu concret) că dacă sunt pe munte și dau de o viperă, să nu îi dau cu piatra în cap (cum face o bună parte din populație). Nu caută în mod expres să-mi facă rău, așa că mai bine mă feresc de ea. Nici păianjenii nu îi suport, dar nu îi omor. Etc. It's the little things.
Printre altele, pentru o bună parte din viața sa de adult, Steve Irwin a fost ocupat cu administrarea grădinii zoologice Australia Zoo (fondată de părinții lui, Bob și Lyn Irwin, pe 3 iunie 1970). Ark Nova (creat de Mathias Wigge și publicat de Feuerland Spiele în 2021) este un joc de complexitate medie spre înaltă, care își propune să ne arate (1-4 jucători) cum e să administrezi o grădină zoologică modernă. Asemănător cu Terraformarea Planetei Marte, vom juca diverse cărți de joc (în cazul ăsta cu animale și sponsori) în încercarea de a face bani și puncte de victorie. De asemenea, la fel ca în Terraformarea Planetei Marte, avem la dispoziție un pachet imens de astfel de cărți unice (200 și ceva, la număr), ba cu animale, ba cu sponsori, ba cu proiecte de conservare etc.
După cum era de așteptat, iubesc jocul ăsta. Este adevărat, la auzul că e despre grădini zoologice mulți dintre cei care aud prima oară de Ark Nova vor refuza din capul locului să îl joace. De asemenea, e adevărat că există niște probleme etice când vorbim de grădini zoologice, dar Ark Nova este deosebit față de alte board games cu această temă: este un joc realist și precis din punct de vedere științific. Pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun, hai să începem direct cu sfârșitul și să vorbim despre cum se termină o sesiune de Ark Nova.
Pe marginea tablei de joc ai trei piste: pistele de bani și atracție (appeal) într-un capăt, pe care fiecare jucător începe cu un pion, și pista de puncte de conservare în celălalt capăt, pe care fiecare jucător începe cu un pion. Pe parcursul unei sesiuni, ambii pioni ai unui jucător (de pe fiecare pistă) vor începe să se miște unul către celălalt. În momentul în care s-au întâlnit (cel de pe pistele de bani și atracție cu cel de pe puncte de conservare), este declanșat finalul jocului și are loc ultima rundă.
Pe tabla de joc, punctele de atracție sunt reprezentate printr-o mică ilustrație cu bilete de intrare și reprezintă, practic, cât de cunoscută este grădina ta zoologică și cât de mulți oameni vor să o viziteze. Fiecare animal pe care îl joci (sub formă de carte de joc) are pe el niște puncte de atracție. De exemplu, un Elan (Alces alces) îți va oferi 6 astfel de puncte, în timp ce o Agama comună (Agama agama) doar 3, că nu e cine-știe-ce. Un lucru pe care îl observăm imediat e că spațiile pentru punctele de atracție de pe tabla de joc sunt foarte multe și mici, pentru că, până la urmă, e foarte ușor să lași oamenii cu gura căscată dacă ai în grădina zoologică un urs panda, de exemplu
Punctele de conservare, în schimb, sunt reprezentate pe tabla de joc cu niște chenare verzi care sunt mult mai mari (la sfârșit, un punct de conservare ajunge să facă cât 3 puncte de atracție), dar sunt mult mai greu de obținut pe parcursul jocului, cel puțin la început. Prin asta jocul ne comunică faptul că e mult mai greu să îndeplinești această misiune, de a conserva animalele, dar e mult mai rewarding. Pentru a putea obține puncte de conservare, modalitatea principală este prin realizarea de programe de conservare: cum ar fi să eliberezi un animal din grădina ta zoologică în parcul național Serengeti din Africa sau să realizezi un program de înmulțire pentru reptile.
Uneori numai faptul că ai adus în grădina ta zoologică un animal pe cale de dispariție îți va da un punct de conservare. Are sens, nu? Dacă aduci în grădina ta un exemplar de Maimuță Păianjen Cafenie (Ateles hybridus) care e Critically Endangered din cauza distrugerii habitatului său natural, ajuți la conservarea speciei.
Foarte interesant este, totuși, că nu poți să joci o carte de animal dacă nu ai un spațiu în care să îl pui. Astfel, fiecare jucător are o tablă de joc personală cu un teren împărțit în hexagoane. Acolo el își va construi propria grădină zoologică, acolo va crea spațiile pentru a găzdui animalele. Astfel, acestea devin dintr-un concept abstract (o carte jucată ca să obții niște puncte) ceva concret: un Elan are nevoie de un spațiu de 4 hexagoane, în timp ce o Agama comună are nevoie doar de un spațiu de 1 hexagon. Agama poate intra într-un spațiu mai mare, dar Elanul nu poate intra într-un spațiu mai mic de 4. Astfel, jocului chiar îi pasă de animalele pe care le găzduiești (în felul lui abstractizat).
Iar conexiunea mecanici de joc-tematică nu se sfâșește aici. Ark Nova este un joc complex care vrea să-ți arate toate fațetele unei grădini zoologice moderne. Astfel, pe parcurs vei juca și o grămadă de cărți de sponsori. Mecanic vorbind, acestea îți dau la sfârșitul jocului mai multe puncte de victorie. Tematic vorbind, acestea reprezintă diverse sponsorizări primite de la stat sau diverse universități și diverși experți care sunt angajați în grădina zoologică. Din asta rezultă mai mulți bani, o grădină zoologică mai atractivă pentru vizitatori și proiecte de conservare realizate mai ușor. În afară de asta, jucătorii pot realiza parteneriate cu universități (din care rezultă reputație, pentru că ajutăm la progresul științific) sau cu alte grădini zoologice de pe alte continente (know-how-ul lor ne poate ajuta cu adoptarea mai facilă și ieftină a animalelor de pe acele continente care ajung în grădina noastră zoologică)
Astfel, cu fiecare carte jucată, Ark Nova ne confirmă că nu vorbim de o grădină zoologică din secolele trecute, al cărui rol e să aducă cât mai mulți oameni care să se scălămbăie la niște animale sălbatice închise în cuști și bătute de soartă, ci de una care chiar se preocupă de viitorul acestor specii. Cred că până și cel mai greu de cap om tot iese cu o lecție învățată după o sesiune de Ark Nova. Nu știu dacă din punct de vedere mecanic își merită laurii acest joc (nu mă interesează prea mult acest aspect), dar din punctul de vedere al temei și al mesajului pe care vrea să îl transmită, cred că reușește mai bine decât oricare altul dinaintea lui. Ark Nova este un joc monumental care merită să fie în casa fiecăui om preocupat de natură și conservarea speciilor.
Și câte n-ar mai fi...
Știu, știu, "dar, Alex, nu ai vorbit de X, de Y, de Z!". Mna, am încercat să nu o lungesc prea mult (ai văzut, doar, postările la Tigris & Euphrates, Terraformarea Planetei Marte și Viticultura), dar nu aș vrea să crezi că astea sunt singurele board games despre natură, așa că mai trec în revistă încă câteva:
Wingspan - jocul care a dat startul nebuniei cu jocuri cu tema "natură", în care 1-5 persoane reprezintă fiecare un ornitolog care încearcă să atragă păsări cât mai diverse în habitatele construite de acesta. Mecanicile de joc principale sunt open card drafting, engine building și action selection. Este un joc foarte blând cu începătorii (chiar și cei care nu au pus vreodată mâna pe un board game modern) și foarte arătos, fiecare pasăre fiind desenată și pictată cu grijă de către cele trei ilustratoare, Beth Sobel (care a făcut și ilustrațiile la Viticultura și Cascadia), Ana María Martínez Jaramillo și Natalia Rojas. Jocul de bază vine cu păsări de pe continentul american, în timp ce extensia Europa (prima) are păsări de pe continentul european, Oceania (a doua) are păsări din Oceania, iar Asia (a treia) are păsări din Asia.
Cascadia - un tile-laying game în care avem de a face cu habitatele și fauna sălbatică din zona Pacificului de Nord-Vest de pe continentul Nord American, zonă numită în realitate chiar Cascadia. Practic aceasta include British Columbia și Yukon Territory în Canada și statele Idaho, Oregon și Washington în SUA. În fiecare tură tragi niște plăcuțe de carton și le pui una lângă cealaltă, potrivindu-le cât de bine poți. Practic, e ca la Carcassonne. Dacă ai jucat clasicul Carcassonne, în 2 minute ai învățat Cascadia. E destul de abstract, dar foarte rapid, strategic și ușor de învățat. Este unul dintre preferatele mele.
Dog Park - este o combinație între PARKS și Wingspan. În acest joc vei "strânge" diverse rase de câini pe care îi scoți în parc, la plimbare. Vei strânge "resurse" (diverse jucării) cu care să atragi cățeii ca să te asculte și vei avea de-a face cu diverse rase de câini, fiecare cu "efectele" ei. Foarte simpatic și arată foarte bine.
Verdant - un joc în care joci diverse cărți cu plante de apartament, în încercarea de a-ți amenaja locuința într-un mod cât mai plăcut și de a le oferi cel mai bun spațiu în care să trăiască.
Planted - similar cu Verdant, în Planted ai grijă de propriile plante de apartament.
Photosynthesis - un joc abstract în care încerci să îți crești proprii copaci dintr-o pădure, făcându-i pe ai oponenților să rămână mici-mici. Foarte apreciat.
Dominant Species - un wargame cu elemente de eurogame, unde fiecare jucător reprezintă un gen de animal (mamifere, păsări, arahnide, insecte, amfibieni, reptile) în încercarea de a domina Pământul din anul 90.000 î.e.n, înainte de ultima mare eră glaciară. Este un joc complex, calculat și necruțător, numai bun pentru oamenii care vor o provocare. Unul dintre preferatele mele. Are și o variantă mai rapidă și probabil un pic mai ușoară, Dominant Species: Marine.
Evolution (sau Evolution: Climate) - un board game foarte apreciat de comunitatea științifică, în care jucătorii încearcă să își adapteze speciile în cadrul unui ecosistem dinamic, cu hrană puțină și prădători care pândesc la tot pasul, prin intermediul unor caracteristici precum coarne, gât lung, aripi etc.
Pentru un joc abstract, Cascadia arată foarte foarte bine.
Șiiii mă opresc aici. (Da, știu, n-am scris nimic despre Earth, n-am apucat să mă interesez de el.) Ce vreau să reții din toată postarea asta: poate nu îți plac board game-urile cu pirați, cu nave spațiale, cu orci și elfi, cu afaceri, cu războaie. E ok. Mai caută. Sigur există ceva și pentru tine. Multă vreme publisherii de board games au susținut că nu interesează pe nimeni teme banale precum natura, dar acum publicul nu se mai satură de ele! Personal nu îmi vine să cred că a durat atâta până să apară atâtea board games din categoria asta. Pentru că natura este, până la urmă, ceva după care fiecare om tânjește în adâncul sufletului său. Trăim în blocuri, în orașe, la adăpost de animale sălbatice și intemperii, dar o mică parte din noi încă știe că în natură avem acel locus amoenus.
Ți-a făcut cu ochiul vreunul din jocurile menționate de mai sus și nu știi de unde să le cumperi? Încearcă să le cauți pe www.boardgameshub.ro, un search hub destinat board game-urilor și magazinelor specializate care le vând.
Mi-ar fi placut un board game care sa necesite pentru a-l juca cunostinte practice de geografie, meteo etc pe care sa le inveti in timpul jocului. O forma indirecta de a-i invata pe copii (si nu doar pe ei) una, alta. Probabil ca si exista dar inca n-am dat eu de el. Sau daca nu exista ar trebui inventat. 😊