Board games și antisemitism - o foarte scurtă istorie
Board games și antisemitism - o foarte scurtă istorie
În anul 2011, autoritățile germane au dezvăluit activitățile unei grupări neonaziste teroriste numită Nationalsozialistischer Untergrund (National Socialist Underground), care se făcea vinovată de numeroase acte de violență și crime încă din anii '90. După cum era de așteptat, acestea au descoperit numeroase obiecte de factură nazistă, dar un obiect le-a sărit în ochi și s-a vorbit pe larg în presa germană despre el: o clonă de Monopoly numită Pogromly, care avea (în mod evident) tematică nazistă.
Pe lângă funcția lor de modalitate de relaxare, board game-urile (aici includem și card games și tabletop RPGs) au fost dintotdeauna o oglindă a societății contemporane lor: piesele de șah și personajele din pachetul standard de cărți de joc s-au schimbat constant de-a lungul istoriei, în funcție de perioadă și poporul care le juca (vezi Asul din mânecă: o fff scurtă istorie a cărților de joc). De asemenea au fost și sunt un instrument pentru educație și reflexie: de exemplu, jocul Senet (de prin 3100 î.e.n.) reprezenta călătoria lui "Ka" (esența vieții) către viața de apoi, în timp ce strămoșul lui Snakes & Ladders, numit Mokshapat, urmărea să educe copiii în spiritul tradițiilor jaine și hinduse, după cum am povestit și în postarea Board games și Mântuire. Board game-urile sunt doar niște instrumente, în sinea lor; un vehicul pentru idei, valori, filozofii, iar acestea pot fi o forță folosită pentru bine, cât și pentru rău.
Pogromly (apărut prima oară în 1997) nu s-a dorit niciodată a fi distractiv, ci educativ. În acest joc, rolul tău este să cureți orașele de evrei, iar în loc de cele 4 stații de tren din Monopoly, ai 4 tabere de concentrare. Dacă deja ai făcut ochii cât cepele și te-a apucat groaza, ține-te bine. E o postare lungă. Asta pentru că rădăcinile antisemitismului în ceea ce privește jucăriile (și cu precădere board game-urile, asupra cărora mă voi concentra) este una lungă.
Antisemitismul vechi
O să încep povestea în Anglia, pe 27 Mai 1807. În această dată a fost publicat jocul numit Noul și Elegantul Joc al Evreului (The New and Fashionable Game of the Jew). Acesta era o copie a unui alt board game ce se juca în Europa încă din secolul al XV-lea, numit Glückshaus (Casa Norocului), practic un joc de noroc cu zaruri. În jocul normal de Glückshaus, dacă un jucător dă 7 la zaruri, are loc o "nuntă" (Hochzeit), iar acesta trebuie să pună o monedă în centrul tablei de joc, construindu-se, astfel, un pot. Antisemitismul Noului și Elegantului Joc al Evreului provine din faptul că figura centrală care "strânge banii" nu mai e "nunta", ci un evreu stereotipic cămătar, cu pungi de bani în jurul său.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei de printare a tablelor de joc, jocurile cu astfel de temă s-au răspândit, iar Olandezii au început în 1837 să producă primul joc antisemit la scară industrială (practic, o copie a Noului și Elegantului Joc al Evreului, numită Noul Joc Evreiesc). Astfel de teme erau din ce în ce mai răspândite la jocurile și jucăriile pentru copii.
La începutul secolului XX, însă, antisemitismul în jocuri și jucării devenise din ce în ce mai rar. Istoricul Pamela B. Nelson argumentează în eseul său Toys as History: Ethnic Images and Cultural Change că asta nu era pentru că, vezi Doamne, societatea ar fi fost mai puțin antisemită, ci pentru că evreii și alte minorități începuseră să fie văzute diferit de către populație:
"Imaginile cu afro-americani erau predominante în primele jucării create deoarece albii au creat stereotipul afro-americanilor comici, care distrau și erau ca niște copii, făcându-i potriviți pentru jucării. Pe de altă parte, evreul stereotipic era mai puțin comic, fiind asociat cu banii și afacerile."
Antisemitismul nou
Prima jumătate a secolului XX a reprezentat probabil cea mai groaznică perioadă din istorie pentru evrei. Și, deși aceștia erau oprimați din ce în ce mai mult în toată lumea, Germania a devenit punctul central al acestor nenorociri. Astfel, în anul 1933, Adolf Hitler a fost ales cancelarul Republicii de la Weimar, iar prima tabără de concentrare pentru disidenți politici a fost construită la Dachau. În 1935, Legile de la Nuremberg, care îi lipsea pe evrei de toate drepturile politice, a reprezentat calea fără de întoarcere. Lucrurile aveau să se înrăutățească. În noiembrie 1938 a avut loc "Kristallnacht", iar în curând zeci de mii de evrei aveau să fie primii deportați în lagărele de concentrare.
În acest context istoric, cultural, social și politic deosebit de întunecat, un om pe numele Rudolf Fabricius a început să publice și distribuie cu ajutorul companiei Günther & Co un joc numit sugestiv Juden Raus! (Evrei, afară!), cunoscut în ziua de azi drept "cel mai infam board game din istorie". În esență acesta era un joc de curse, în stilul Nu Te Supăra Frate! Practic, rolul jucătorilor era de a mișca niște pioni ("polițiștii") pe tabla de joc, după ce au dat cu zarul, și să încerce să scape de cât mai multe piese "evrei" de pe tablă. Dacă dădeai afară de pe tabla de joc 6 piese "evrei" și îi trimiteai "în Palestina", câștigai.
De ce este acesta "cel mai infam board game din istorie"? Cu ce e deosebit față de alte jocuri și jucării antisemite de dinaintea lui? În ceea ce privește rasismul, nici nu este primul din istorie cu teme rasiste (mai avem din SUA Snake Eyes din 1930 sau Gunsmoke din 1958 și multe alte board games rasiste față de amerindieni și afro-americani). Ideea e că în jocuri precum Noul și Elegantul joc al Evreului antisemitismul se rezuma doar la stereotipuri asupra cărora jucătorul nu putea să acționeze. În Juden Raus, însă, situația este total diferită și mult mai gravă. Aici toate aceste lucruri se realizau fățiș: de la regulile jocului, până la tema și grafica acestuia, evreii nu mai reprezentau doar un stereotip, o ilustrație inertă, ci erau un obiectiv, un lucru asupra căruia puteai să acționezi.
În prima frază de pe tabla de joc scria “Zeige Geschick im Würfelspiel, damit Du sammelst der Juden viel!” ("Dovedește-ți iscusința în jocul cu zaruri, ca să colecționezi mulți evrei!"). A doua frază spune “Gelingt es Dir 6 Juden rauszujagen, so bist Du Sieger ohne zu fragen!” ("Când ai reușit să gonești 6 evrei, vei deveni câștigător fără discuție!"). În partea de jos a tablei de joc avem trei caricaturi ale unor evrei (bărbat, femeie și copil), iar sub ei stă scris "Auf nach Palästina!” ("Către Palestina!"). E momentul ăla în care îți dai seama cu groază că acest board game era un instrument cu care copiii erau educați activi să urască și să "se ocupe" de un grup de oameni neajutorați. Era un instrument de propagandă de cea mai joasă speță.
Dacă ești pasionat de acest hobby al board game-urilor (sau chiar și dacă ești începător), ți se rupe sufletul să vezi că acel obiect care te bucură și îți face viața mai frumoasă alături de cei dragi a fost folosit ca un instrument pentru asuprirea unui grup de oameni neajutorați și a contribuit, probabil, la suferința lor. Oare câți copii au stat într-o seară friguroasă de iarnă a lui 1938 în jurul unei mese, încercând să gonească cât mai multe piese "evrei" în Palestina, în timp ce evreii adevărați, oamenii, erau închiși în ghetouri sau deportați?
Realitatea este că la fel precum un film, o carte, o melodie, o pictură, o sculptură, și board game-urile au forța de a transmite și modela idei, indiferent că sunt bune sau rele. Board game-urile nu "sunt doar un joc" și nu sunt create în vid. Acestea sunt un obiect cultural, creat într-un anumit context social, cultural, istoric și chiar politic, care ne distrează, ne destinde, ne relaxează, ne ajută să creăm și consolidăm relații sociale, dar ne și educă. Din păcate, acesta este un exemplu negativ, dar și o dovadă a forței educative a lor.
În mod ironic, deși are o pronunțată temă antisemită, jocul nu este unul nazist, pentru că nu avea aprobarea partidului. Dacă te uiți mai bine, pe tabla de joc nici măcar nu se găseau însemne naziste. Ba chiar, naziștii înșiși nu erau foarte mulțumiți de acest joc și strâmbau din nas când auzeau de el. Oare era prea dur chiar și pentru ei? Nici vorbă. După cum spunea o recenzie din 29 decembrie 1938 din revista SS Das Schwarze Korps, problema cu jocul era că trivializa toate eforturile naziștilor și că foloseau tema doar ca să vândă. Aceștia pur și simplu nu luau în serios jocul pentru că aveau impresia că jocul nu ia în serios eforturile lor:
"Această invenție este o idee care aproape că cere să fie pedepsită, fiind perfectă să dea apă la moara urii generate de planurile internaționale ale evreilor, care ar arăta cu degetul și cu un rânjet superior (dacă s-ar vedea de nasul lor strâmb) către această trăznaie drept o dovadă a eforturilor copilărești ale naziștilor care urăsc evreii. [...] Evrei afară! [n.a. - joc de cuvinte, se referă la numele jocului, Juden Raus!] bineînțeles, dar deîndată afară și din cutiile de jucării ale copiilor noștri, înainte ca aceștia să fie induși în groaznica eroare că problemele politice sunt soluționate cu o cupă de zaruri."
Există o luminiță la capătul tunelului, însă: deși informațiile referitor la numărul de exemplare vândute sunt foarte puține, din ce știm, jocul nu a fost un succes (mai ales că era displăcut de autorități). În reclame și pe cutie scria că s-a vândut în milioane de exemplare, dar este puțin probabil. Cu toate acestea, existența lui Juden Raus! sugerează că antisemitismul era bine-mersi și adânc înrădăcinat în Germania acelor vremuri, din moment ce atât compania lui Fabricius, cât și naziștii au presupus că va exista public cumpărător pentru acest joc. În încheiere, în vorbele lui Andrew Morris-Friedman și Ulrich Schädler care au scris eseul “Juden Raus!” (Jews Out!) – History’s most infamous board game:
"E greu să ne imaginăm o familie care stătea în jurul unei mese și juca un joc ce îi învăța despre ura pe bază de rasă. Și totuși, se pare că erau oameni ca Rudolf Fabricius ce își imagina familii care să facă fix asta. Fabricius era unul din acei simpli suporteri care s-a gândit să facă niște profit de pe urma ascensiunii propagandei Naziste antisemite. Astăzi oamenii reacționează cu neîncredere și dezgust când li se spune de existența acestui joc. Acesta arată că după decenii de propagandă, antisemitismul era atât de înrădăcinat în societatea germană în anii '30, încât cineva s-a gândit că ar fi un subiect numai bun pentru un joc de copii. Rasismul este prezent în multe jocuri, dar acesta este unic prin felul în care portretizează cum se manifestă rasismul în societate și e un exemplu terifiant al banalității răului.
Cu toate acestea, mesajul plin de ură al acestui joc încă rezonează și azi. Dacă ar fi redenumit «Musulmanii Sârbi, afară!» sau «Tutsii Rwandezi, afară!», această temă atemporală a urii rasiale ar putea fi actualizată cu ușurință. Sunt multe zone din lume în care un asemenea joc ar găsi un public receptiv. Acesta ne reamintește că evenimentele din această oribilă perioadă din istoria lumii nu este restrânsă în trecut. Privit din acest unghi, jocul devine mai mult decât o notă de subsol dezagreabilă a istoriei board game-urilor. Este un avertisment pentru noi toți."